Coșul tău

Lectorii conferinței “Expert Achiziții Publice” 2024.

 

Iuliana Feclistov

Experiența sa profesională a început în sectorul privat și s-a dezvoltat ulterior în administrația publică locală, unde a activat ca achizitor. Această traiectorie i-a oferit o înțelegere profundă a nevoilor și provocărilor ce caracterizează achizițiile publice, atât din perspectiva autorităților contractante, cât și din cea a operatorilor economici.

În martie 2022 a preluat funcția de Președinte al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, instituție cu rol cheie în sistemul național de achiziții publice.

Sub conducerea sa, ANAP a adoptat cu succes nouă Strategie Națională în domeniul achizițiilor publice, care susține procesul de transformare a achizițiilor publice dintr-o funcție administrativă într-una strategică.

În plus, ANAP a început implementarea unui program de formare specializată care are ca obiectiv profesionalizarea achizitorilor și stabilirea unor standarde înalte de performanță pentru funcționarii care gestionează procesele de achiziții publice.

O altă contribuție importantă adusă sistemului este promovarea utilizării achizițiilor centralizate de cât mai multe autorități locale, un pas esențial în crearea unui mediu eficient și transparent pentru achizițiile publice în România.

În calitate de Președinte al ANAP se dedică promovării dialogului și colaborării dintre sectorul public și privat. Prin organizarea lunară a webinariilor dedicate achizițiilor publice, ANAP contribuie la consolidarea relațiilor dintre autorități și operatori, asigurând, în același timp, o interpretare unitară a prevederilor legislative de către întreaga piață.

 

Daniela Bejinariu

Are o experiență solidă de 22 de ani în domeniul achizițiilor publice, cu o carieră predominantă la ANRMAP/ANAP. Aici și-a început activitatea în controlul ex-post și supervizarea achizițiilor publice, evoluând apoi către controlul ex-ante.

A adus contribuții valoroase sistemului național de achiziții publice prin realizarea de analize și studii, dar și prin elaborarea de documentații standardizate și ghiduri, fiind coautor al Manualului operațional pentru atribuirea contractelor de achiziție publică.

În calitate de expert, a fost implicată în elaborarea ordinului referitor la documentația standard pentru atribuirea contractelor de furnizare și în realizarea unor îndrumări pentru autoritățile contractante și operatorii economici.

Ca reprezentant al ANAP participă la diverse evenimente, inclusiv conferințe și seminarii, cu scopul de a sprijini autoritățile contractante în aplicarea unitară a legislației în domeniu. De asemenea, are expertiză în gestionarea fondurilor europene și în verificarea modului de atribuire a contractelor de achiziție publică cofinanțate din fonduri europene.

Colaborează cu instituții internaționale din domeniul achizițiilor publice, în special cu cele din state membre UE. De asemenea, este formator în cadrul programului de formare specializată și a celui de perfecționare pentru aleșii locali, ambele organizate prin proiectul SIPOCA 625.

 

Andreea Vlăsceanu

Are o experiență de peste 20 de ani în domeniul achizițiilor publice, cu o carieră care a inclus și activitatea în sectorul privat, lucrând timp de 14 ani ca operator economic. În ultimii 8 ani, și-a desfășurat activitatea în cadrul ANAP, aducându-și expertiza în consiliere metodologică, dar și în realizarea unor materiale și îndrumări pentru autoritățile contractante și operatorii economici.

Începând cu iulie 2022, coordonează echipa de implementare a Țintei 435 din PNRR, care vizează înființarea și funcționarea a patru Unități Centralizate de Achiziții Publice la nivel local.

Este activ implicată în mai multe grupuri de lucru interinstituționale pe diverse tematici, contribuția sa la procesul de aderare al României la OECD în domeniul achizițiilor publice fiind una semnificativă.

Este, de asemenea, formator în cadrul programului de formare specializată și a programului de perfecționare pentru aleșii locali, ambele organizate în cadrul SIPOCA 625.

Are capacitatea de explica mecanismele și conceptele din acest domeniu, în special în cazul achizițiilor publice strategice.

Aprecierea colegilor și a colaboratorilor este un indicator al excelenței sale în domeniul achizițiilor publice.

 

Oana Gavrilă

Practică avocațială în materia achizițiilor publice în ultimii 17 ani, constant și exclusiv.

Activitate prioritară de litigii decurgând din materia achizițiilor publice, cu implicare atât în etapa de atribuire, cât și în etapa de soluționare a disputelor rezultate din executarea contractelor de achiziție publică.

Concluziile preliminare, bazate pe practică, privind domeniul achizițiilor publice:

  • Extrem de provocator, dinamic și celer;
  • Presupune asimilarea unei game foarte variate de domenii/industrii, în legătură cu care trebuie înțelese aspecte proprii activității principale a clientului, natura contractului în curs de atribuire (elemente constructive de infrastructură rutieră, feroviară, elemente constructive privind diverse vehicule utilitare, trenuri, tramvaie, softuri și alte tehnologii);
  • Presupune și intersectarea unei game foarte variate de caractere/tipologii ale operatorului care execută contracte în beneficiul statului și aprecierea unei rigori procedurale necesar a fi respectate. Deontologia / conduita uzuală a operatorului implicat în astfel de contracte are legătură cu tema pentru că ea vizează tocmai semnalarea riscurilor la care se expune operatorul ”neserios”, care crede (superficial și simplist) că o poate lua de fiecare dată de la capăt.

 

Alexandra Mihai

Este o persoană cu vastă experiență în reglementarea domeniului achizițiilor publice / sectoriale / concesiunilor și în derularea proceselor de achiziție atât prin participare în procesul legislativ, cât și prin prisma consultanței acordate autorităților contractante/entităților contractante, inclusiv elaborarea de documentații de atribuire și evaluarea de oferte, elaborarea de puncte de vedere privind contestațiile depuse.

În ceea ce privește reglementarea domeniului achizițiilor publice, Mihai Alexandra, prin prisma calității de angajat (Director al Direcției de Reglementare și ulterior al Direcției de Evaluare EX-ante din cadrul A.N.R.M.A.P.), precum și alături de grupuri parlamentare, a participat activ la toate modificările aduse cadrului legislativ în domeniul achizițiilor publice.

În ceea ce privește derularea proceselor de achiziției publică/sectorială, în calitate de consultant achiziții publice a sprijinit şi sprijină autoritățile contractante/entități contractante în ceea ce privește elaborarea documentației de atribuire, derularea procedurii de atribuire și elaborarea de puncte de vedere cu privire contestații/plângeri depuse în cadrul procedurii de atribuire sau la verificări ale procedurilor realizate de entități cu atribuții de control. Această consultanță a vizat atât proceduri organizate din fonduri proprii/fonduri de la bugetul de stat/local, cât și din fonduri europene.

Totodată, consultanţa în achiziţii publice / sectoriale este acordată şi entităţilor juridice care participă în calitate de candidat/ofertant la diverse proceduri de achiziţie publică/sectorială, inclusiv în ceea ce priveşte contestaţiile care se depun în cadrul unor astfel de proceduri de atribuire în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi/sau în faţa instanţelor competente.

Pe de altă parte, consultanța în domeniul achizițiilor publice/sectoriale are o perspectivă de ansamblu, în sensul în care au fost realizate și expertize de specialitate privind fie modul de derulare a contractului prin prisma modificărilor care se pot aduce acestuia, fie modul în care a fost derulată procedura de atribuire.

 

Marius Vasiliu


Are o experiență de 16 ani în domeniul gestiunii fondurilor europene, dintre care 13 ca activitate de verificare și control în structurile de constatare nereguli și antifraudă ale autorităților de management din Ministerul Dezvoltării.

Între octombrie 2021 și august 2022 a fost consilier personal al președintelui Autorității de Audit, poziție din care a avut în atribuții analize, puncte de vedere, interpretări, recomandări, sfaturi, comentarii și observații cu privire la întreaga activitate de audit al fondurilor UE (nereguli, corectări, etc), inclusiv PNRR (sistem de management și control, atingerea jaloanelor și a țintelor etc.), precum și în elaborarea cadrului legal privind gestionarea și controlul fondurilor UE

Perioada ianuarie-septembrie 2021 (secretar de stat MIPE) este în legătură directă cu mecanismul de redresare și reziliență contribuind în mod direct la elaborarea PNRR, în particular, fiind autorul mecanismului de implementare și control pentru Planul Național de Redresare și Reziliență al României (notat de către COM cu calificativ maxim în cadrul procesului de aprobare a PNRR). De asemenea, a elaborat și susținut în cadrul dezbaterilor din Parlament, cadrul legal necesar aprobării PNRR, respectiv pentru operaționalizarea structurii de coordonare din cadrul MIPE, și pentru operaționalizarea structurii din cadrul Autorității de Audit, precum și modificările necesare pentru implementarea PNRR.

Ca secretar de stat în MIPE a avut în coodonare și procesul de negociere a Programelor finanțate din fonduri europene pentru perioada 2021-2027, dar și monitorizarea îndeplinirii țintelor anuale de absorbție pentru toate PO aferente perioadei de programare 2014-2020. Anterior, în perioada decembrie 2020-decembrie 2021, din poziția de secretar general adjunct în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a avut în coordonare și programele naționale de investiții (CNI, PNDL), pe lângă cele europene (POR, POCA și PCTE).

Cea mai mare parte a activității, noiembrie 2006-noiembrie 2019, a fost desfășurată în domeniul neregulilor și fraudelor în utilizarea fondurilor europene, din 2012 conducând structura de nereguli și antifraudă a POR.

Rezultatul este o cunoaștere foarte bună a cadrului european de reglementare a  mecanismelor de verificare, audit, sancționare a neregulilor/ fraudelor identificate în evaluarea, atribuirea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, precum și cunoașterea foarte bună a procedurilor și mecanismelor autorităților de gestionare și a procedurilor de audit ale Autorității de Audit, ale Comisiei de Audit a Comisiei Europene și ale Curții de Conturi Europene (a participat începând din 2011, la toate procedurile contradictorii de audit – peste 20 astfel de cazuri cu Autoritatea de Audit, Unitatea de Audit a DG Regio, Curtea de Conturi Europeană).

Proba excelenței în activitate o reprezintă faptul că nu a fost formulată nicio constatare negativă în vreo misiune de audit AA / CE / ECA privind activitatea de control și verificare (peste 2500 de verificări ale unor nereguli / fraude suspectate); în plus, confirmările în instanțe sunt de peste 85 de procente.

Experiență a fost luată în considerare și la poziția României în cauzele unite C260/14 și C261/14 (aplicarea retroactivă a corecțiilor financiare) și autor al cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare în temeiul articolului 267 TFUE în cauza C360/2020 (constată competența DNA și pentru activitățile din perioada de sustenabilitate a unui proiect).

 

Viorel Pârvu

Din decembrie 2022- Secretar General al Agenție Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate

Din 2006 – Consilier de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice/Președinte de complet-CNSC

Membru al Colegiului de conducere al CNSC (2010-2012; 2016-2019)

Manager de proiect, în Proiectul Îmbunătăţirea managementului la nivelul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, aferent competenţelor specifice legate de implementarea cu succes a proiectelor susţinute din instrumente structurale Nr. SMIS 48792, PROIECT: CF 1.1.146

2014-2015: Participarea în activitatea de soluţionare a contestaţiilor, ca membru al completelor specializate. Inițierea proiectului, coordonarea activităților, participarea activă în derularea şi raportarea lor (inclusiv, post implementare-sustenabilitate) în Proiectul Nr. SMIS 48792, PROIECT: CF 1.1.146

2014-2015: Întocmire documentaţii de atribuire şi analize oferte în procedurile derulate în cadrul proiectului Coordonarea organizării şi participarea cu prezentări la toate evenimentele (11 seminare + 2 conferinţe) desfăşurate în cadrul proiectului.

Expert achiziţii publice, Formator în cursuri de formare în care s-au eliberat Certificate emise pentru la cursuri organizate cu respectarea OG nr. 129/2000, privind formarea profesională a adulţilor (prin organizatori publici sau privaţi, precum: Institutul Naţional de Administraţie, ANFP, ATC Group SRL, Expert Activ Group SRL, SC INTRATEST SRL s.a.).

Activitate ştiinţifică, cursuri de pregătire, conferinţe, seminarii, dezbateri

Coordonator al cărții „Achiziții publice. Idei noi, practice vechi”, Ed. Universitară, 2020;

Susţinere de prelegeri la conferinţe şi participare la dezbateri în domeniul achiziţiilor publice

Participare la/organizare de conferinţe, seminarii, mese rotunde, sesiuni de formare în domeniul achiziţiilor publice (inclusiv cele privind unificarea practicii jurisdicţionale, împreună cu magistraţi)

Articole în Revistă de Achiziții Publice şi în platformă juridice.ro.

Coautor al Ghidului în Achizițiile Publice, Editura RAABE, 2010.                                          

Contributor la Ediția a doua a Ghidului pentru practicieni în domeniul achizițiilor, în cadrul proiectului european „Legislație, economie, competiție și administrație. Dezvoltarea unei abordări multidisciplinare în combaterea fraudei în achiziții”, Freedom House, 2016.